În română, pe apare frecvent înaintea unui complement direct care denumește o anumită persoană: Am văzut-o pe Maria la bibliotecă. Aici, pe este o marcă gramaticală a complementului direct, iar o este pronumele neaccentuat care o reia pe Maria.
Când primește complementul direct marca „pe”?
Ca regulă neutră de pornire, folosește pe când complementul direct este un nume de persoană, o ființă umană clar identificată sau un pronume personal accentuat. Omite marca în cazul obiectelor neînsuflețite obișnuite și al substantivelor care denumesc persoane în mod generic ori neidentificat, dacă structura sau contextul nu le individualizează.
| Tip de complement | Tipar neutru | Exemplu | Ce trebuie observat |
|---|---|---|---|
| Pronume personal accentuat | pe + pronume + clitic corespunzător | Mă vede pe mine. | Forma accentuată pe mine este reluată prin mă. |
| Nume propriu de persoană | pe + nume + clitic corespunzător | O sun pe Ana. | Numele de persoană este complement direct, nu un grup de loc. |
| Persoană identificată | pe + substantiv definit sau specific + clitic | Îl caut pe profesorul de matematică. | Grupul indică o anumită persoană. |
| Obiect neînsuflețit obișnuit | substantiv fără pe | Citesc cartea. | Simpla determinare definită nu cere pe la un obiect neînsuflețit. |
| Persoană generică sau neidentificată | de regulă, substantiv nearticulat ori nehotărât, fără pe | Caut un medic. | Este vorba despre orice medic potrivit, nu despre unul deja identificat. |
Ce forme ale pronumelui personal se folosesc cu „pe”?
Când are rol de complement direct și se referă la o persoană, pronumele personal accentuat apare, de regulă, cu pe. Într-o propoziție completă, păstrează lângă verb cliticul neaccentuat corespunzător; forma accentuată adaugă identificare sau emfază. Articolele despre pronumele personale accentuate și pronumele neaccentuate de acuzativ prezintă paradigmele complete.
| Persoană | Forma accentuată de complement direct | Clitic corespunzător | Exemplu într-o propoziție completă |
|---|---|---|---|
| persoana I singular | pe mine | mă | Mă așteaptă pe mine. |
| persoana a II-a singular | pe tine | te | Te văd pe tine. |
| persoana a III-a singular, masculin | pe el | îl | Îl invit pe el. |
| persoana a III-a singular, feminin | pe ea | o | O ajut pe ea. |
| persoana I plural | pe noi | ne | Ne așteaptă pe noi. |
| persoana a II-a plural | pe voi | vă | Vă invită pe voi. |
| persoana a III-a plural, masculin sau grup mixt | pe ei | îi | Îi vede pe ei. |
| persoana a III-a plural, feminin | pe ele | le | Le vede pe ele. |
Cliticul poate apărea singur când complementul este deja clar: Mă vede. Forma accentuată este opțională pentru contrast sau emfază, dar nu înlocuiește în mod neutru cliticul într-o propoziție completă: spune Mă vede pe mine, nu doar Vede pe mine. Într-un răspuns scurt, Pe mine! este firesc, deoarece restul propoziției se subînțelege.
Cum se comportă numele, grupurile umane definite și animalele?
Un nume de persoană primește, de regulă, pe când este complement direct: L-am întâlnit pe Radu. Același tipar se folosește pentru o persoană anume descrisă printr-un grup definit: Le-am invitat pe colegele mele. În româna contemporană neutră, cliticul apare frecvent alături de grupul nominal complet, mai ales când acesta urmează verbului.
- Un animal cu nume propriu poate urma tiparul persoanelor dacă este un animal de companie individualizat sau este tratat ca un personaj: Îl caut pe Rex.
- Un substantiv obișnuit care denumește un animal urmează, într-un exemplu neutru pentru cursanți, tiparul neînsuflețitelor: Văd un câine în parc. Vorbitorul poate folosi pe dacă animalul este puternic individualizat, personificat ori prezentat ca personaj. Însuflețirea este un factor, nu o regulă automată pentru orice animal.
- Un substantiv care denumește o persoană poate apărea fără pe dacă referința este generică sau neidentificată: Caut un profesor. și Îmi doresc să cunosc o persoană interesantă. Niciunul dintre aceste exemple nu indică un individ anume.
- Numele propriu al unui loc neînsuflețit nu primește, de regulă, marca de complement pe: Vizitez Bucureștiul. În Bucureștiul este pe hartă, pe este o prepoziție cu sens spațial, nu o marcă a unei persoane.
Când poate fi omis „pe”?
Omiterea are sens gramatical și discursiv; nu este o alegere liberă între două variante echivalente. Pornește de la contrastele neutre de mai jos, apoi ține seama de organizarea informației și de construcția verbului când întâlnești exemple mai puțin tipice.
- Obiectele neînsuflețite obișnuite nu primesc marca pe: Am cumpărat un bilet. și Am citit articolul.
- Substantivele generice sau nehotărâte care denumesc persoane pot apărea fără pe: Caut un traducător. Aceasta nu înseamnă că orice grup nehotărât referitor la o persoană respinge marca; un context discursiv mai specific poate schimba alegerea.
- Un substantiv definit care denumește persoane poate omite pe într-o construcție cu dativ posesiv, precum Îi cunosc rudele. Este o omisiune specifică acestei construcții, nu o alternativă generală la Îl cunosc pe profesor.
- Cu un demonstrativ, un posesiv, un superlativ sau alt modificator puternic individualizant, pe este mult mai probabil: Îl cunosc pe acest om. și O invit pe colega ta.
Cum folosesc întrebările și relativele marca „pe”?
Forma elementului interogativ sau relativ contează. Cine devine pe cine când este complement direct, în timp ce ce apare, de regulă, fără pe. Pronumele care folosit singur devine pe care ca obiect direct și este însoțit, de obicei, de un clitic corespunzător. Când care determină un substantiv, sensul acestuia este decisiv: pe apare cu o persoană, dar nu în mod obișnuit cu un substantiv neînsuflețit.
| Formă | Tipar ca obiect direct | Exemplu | Contrast |
|---|---|---|---|
| cine | pe cine; fără reluare clitică obligatorie | Pe cine ai văzut? | Întrebarea se referă la o persoană. |
| ce | ce fără pe | Ce ai cumpărat? | În Despre ce vorbești?, despre este o prepoziție cerută lexical, nu marca pe. |
| care + substantiv de persoană | pe care + clitic corespunzător | Pe care student îl recomanzi? | Substantivul denumește o persoană. |
| care + substantiv neînsuflețit | care + substantiv + clitic | Care carte o cumperi? | Nu adăuga pe numai fiindcă întrebarea este specifică. |
| care folosit singur | pe care + clitic corespunzător | Pe care o alegi? | Pronumele înlocuiește substantivul, deci aici se cere pe. |
Aceeași distincție apare în propozițiile relative. Dacă care este complement direct în propoziția sa, folosește pe care și cliticul corespunzător: Bărbatul pe care l-am văzut a plecat. și Cartea pe care am cumpărat-o este nouă. Dacă care este subiect, apare fără pe: Bărbatul care lucrează aici este medic. Vezi articolul despre pronumele relative pentru paradigma mai largă.
Ce este reluarea clitică?
Reluarea clitică înseamnă că un pronume scurt și un grup nominal complet se referă la același complement. În Am văzut-o pe Maria, o și pe Maria nu sunt două complemente distincte. Cu un complement uman identificat așezat după verb, reluarea este tiparul neutru puternic al românei actuale; cu un pronume personal accentuat, ea este obligatorie într-o propoziție completă.
| Poziție și tip de complement | Tipar neutru | Interpretare |
|---|---|---|
| Persoană numită după verb | L-am întâlnit pe Radu. | Persoana este marcată prin pe și reluată prin l-. |
| Neînsuflețit obișnuit după verb | Am cumpărat cartea. | Nu apare nici pe, nici un clitic de reluare. |
| Complement definit antepus | Cartea am citit-o ieri. | În tiparul obișnuit, cliticul este necesar. |
| Persoană identificată antepusă | Pe Maria am văzut-o ieri. | Atât pe, cât și cliticul se păstrează. |
| Răspuns scurt sau fragment | Pe mine! | Restul propoziției se subînțelege, deci exemplul nu justifică omiterea într-o propoziție completă. |
Tiparul cu o persoană după verb variază în funcție de organizarea discursului, iar în unele texte mai vechi sau mai puțin neutre cliticul poate lipsi. Pentru româna actuală destinată cursanților, folosește cliticul cu un nume de persoană sau cu un complement uman clar identificat. Antepunerea este mai strictă: un complement definit așezat înaintea verbului cere, de regulă, cliticul corespunzător. Articolul despre reluarea complementului prin pronume prezintă condițiile mai largi de ordine a cuvintelor.
Cum diferă marca de obiect „pe” de prepoziția lexicală „pe”?
Aceeași formă are două funcții. Marca pe identifică un complement direct, în timp ce pe lexical este o prepoziție obișnuită cu sens spațial, precum „deasupra”, „pe suprafața” sau „de-a lungul unui traseu”. Întreabă-te ce relație exprimă pe înainte de a decide.
- Marcă a complementului direct: Îl chem pe Radu. Verbul chem se aplică direct unei persoane, iar pe Radu este complementul direct.
- Prepoziție spațială: Pun cartea pe masă. Cartea este complementul direct al verbului pun, iar pe masă arată destinația.
- O altă prepoziție lexicală poate introduce un complement despre o persoană fără marcarea obiectului: Vorbesc despre Radu. Nu înlocui despre cu marca pe.
- Aceeași propoziție poate conține ambele utilizări în roluri diferite: Îl văd pe Andrei pe stradă. Primul pe marchează persoana ca obiect direct; al doilea aparține grupului spațial.
Greșeli de evitat
- Nu pune pe înaintea oricărui substantiv care denumește o persoană: compară genericul Caut un medic cu identificatul Îl caut pe medicul de gardă.
- Nu omite cliticul corespunzător dintr-o propoziție completă cu pronume personal accentuat: forma neutră este Te văd pe tine, nu Văd pe tine.
- Nu extinde tiparul persoanelor la obiectele neînsuflețite obișnuite: Citesc cartea, nu Citesc pe cartea.
- Nu confunda marca de complement pe cu o prepoziție de loc ori cu altă prepoziție lexicală: cartea pe masă și vorbesc despre Maria nu reprezintă marcarea complementului direct.
- Nu folosi automat pe cu ce sau cu un substantiv neînsuflețit determinat de care: formele neutre sunt Ce ai cumpărat? și Care carte o alegi?
În care propoziție „pe” este marcă a complementului direct?
- Cartea este pe masă.
- Îl văd pe Andrei.
- Vorbesc despre Andrei.
- Merg pe jos.
În Îl văd pe Andrei, grupul pe Andrei denumește persoana percepută direct, iar îl este cliticul corespunzător. În celelalte variante, pe are sens spațial sau intră într-o expresie lexicală, iar despre înseamnă că vorbirea are ca temă o persoană.
Completează propoziția neutră: ___ văd pe Maria.
- Îi
- Pe
- O
- La
Maria este la feminin singular, deci cliticul de acuzativ corespunzător este o: O văd pe Maria. Îi nu este cliticul de acuzativ feminin singular: poate fi un clitic de dativ singular sau unul de acuzativ masculin plural. Pe și la nu pot ocupa poziția cliticului înaintea verbului.
Care propoziție este neutră dacă vorbitorul caută orice medic potrivit, nu unul deja identificat?
- Caut un medic.
- Îl caut pe un medic.
- Caut pe un medic.
- Îl caut un medic.
Caut un medic prezintă persoana ca nehotărâtă și neidentificată, astfel încât tiparul neutru omite pe. Celelalte opțiuni combină greșit această referință generică cu tiparul persoanei identificate ori folosesc cliticul într-o construcție nepotrivită.
Alege propoziția neutră și completă despre colegii vorbitorului.
- Am văzut pe colegii mei.
- I-am văzut colegii mei.
- I-am văzut la colegii mei.
- I-am văzut pe colegii mei.
Colegii mei identifică persoane, deci tiparul contemporan neutru folosește pe colegii mei împreună cu cliticul masculin plural i: I-am văzut pe colegii mei. La ar introduce altă relație, nu complementul direct.
Care propoziție conține prepoziția spațială „pe”, nu marca de complement direct?
- Îl caut pe profesor.
- Pe cine ai invitat?
- Cartea este pe masă.
- Pe care o alegi?
În Cartea este pe masă, grupul pe masă indică locul cărții, deci pe are sens spațial. Celelalte trei opțiuni folosesc tiparul complementului direct cu o persoană sau cu o formă interogativă întrebuințată singură.