Marca „pe” a complementului direct

În română, pe apare frecvent înaintea unui complement direct care denumește o anumită persoană: Am văzut-o pe Maria la bibliotecă. Aici, pe este o marcă gramaticală a complementului direct, iar o este pronumele neaccentuat corespunzător, numit și clitic. Când un clitic și un grup nominal complet se referă la același complement, tiparul se numește reluare clitică.

Când primește complementul direct marca pe?

Ca regulă neutră de pornire, folosește pe când complementul direct este un nume de persoană, o ființă umană clar identificată sau un pronume personal accentuat. Omite marca în cazul obiectelor neînsuflețite obișnuite și al substantivelor care denumesc persoane în mod generic ori neidentificat, dacă structura sau contextul nu le individualizează.

Ce forme ale pronumelui personal se folosesc cu pe?

Când are rol de complement direct și se referă la o persoană, pronumele personal accentuat apare, de regulă, cu pe. Într-o propoziție completă, păstrează lângă verb cliticul neaccentuat corespunzător; forma accentuată adaugă identificare sau emfază. Articolele despre pronumele personale accentuate și pronumele neaccentuate de acuzativ prezintă paradigmele complete.

Cliticul poate apărea singur când complementul este deja clar: Mă vede. Forma accentuată este opțională pentru contrast sau emfază, dar nu înlocuiește în mod neutru cliticul într-o propoziție completă: spune Mă vede pe mine, nu doar Vede pe mine. Într-un răspuns scurt, Pe mine! este firesc, deoarece restul propoziției se subînțelege.

Cum se comportă numele, grupurile umane definite și animalele?

Un nume de persoană primește, de regulă, pe când este complement direct: L-am întâlnit pe Radu. Un grup definit care descrie o anumită persoană urmează același tipar: Le-am invitat pe colegele mele. În româna contemporană neutră, cliticul apare frecvent alături de grupul nominal complet, mai ales când acesta urmează verbului.

• Un animal cu nume propriu poate urma tiparul persoanelor dacă este un animal de companie individualizat sau este tratat ca un personaj: Îl caut pe Rex.
• Un substantiv obișnuit care denumește un animal urmează, într-un exemplu neutru pentru cursanți, tiparul neînsuflețitelor: Văd un câine în parc. Vorbitorul poate folosi pe dacă individualizează puternic animalul, îl personifică ori îl prezintă ca personaj. Însuflețirea influențează alegerea, dar nu face ca orice animal să primească pe.
• Un substantiv care denumește o persoană poate apărea fără pe dacă referința este generică sau neidentificată: Caut profesor. și Îmi doresc să cunosc o persoană interesantă. Niciuna dintre aceste propoziții nu indică un individ anume.
• Numele propriu al unui loc neînsuflețit nu primește, de regulă, marca de complement pe: Vizitez Bucureștiul. În Bucureștiul este pe hartă, pe hartă este un grup spațial, nu o marcă a complementului direct.

Când poate fi omis pe?

Omite marca pe cu obiectele neînsuflețite obișnuite și cu substantivele care denumesc persoane în mod generic sau neidentificat. Unele construcții o omit de asemenea, iar organizarea informației și contextul pot schimba exemplele mai puțin tipice.

• Obiectele neînsuflețite obișnuite nu primesc marca pe: Am cumpărat un bilet. și Am citit articolul.
• Substantivele generice sau nehotărâte care denumesc persoane pot apărea fără pe: Caut un traducător. Un context discursiv mai specific poate totuși schimba alegerea pentru un grup nehotărât care denumește o persoană.
• Un substantiv definit care denumește persoane poate omite pe într-o construcție cu dativ posesiv, precum Îi cunosc rudele. Este o omisiune specifică acestei construcții, nu o alternativă generală la Îl cunosc pe profesor.
• Cu un demonstrativ, un posesiv, un superlativ sau alt modificator puternic individualizant, pe este mult mai probabil: Îl cunosc pe acest om. și O invit pe colega ta.

Cum folosesc întrebările și relativele marca pe?

Forma elementului interogativ sau relativ contează. Forma cine devine pe cine când este complement direct, în timp ce ce apare, de regulă, fără pe. Pronumele care folosit singur devine pe care ca obiect direct și este însoțit, de obicei, de un clitic corespunzător. Când care determină un substantiv, sensul acestuia stabilește tiparul. Folosește pe cu un substantiv care denumește o persoană, dar omite-l de regulă cu un substantiv neînsuflețit.

Aceeași distincție apare în propozițiile relative. Dacă care este complement direct în propoziția sa, folosește pe care și cliticul corespunzător. Tiparul se aplică persoanelor: Bărbatul pe care l-am văzut a plecat. Se aplică și lucrurilor: Cartea pe care am cumpărat-o este nouă. Dacă care este subiect, folosește care fără pe: Bărbatul care lucrează aici este medic. Vezi articolul despre pronumele relative pentru paradigma mai largă.

Când este necesară reluarea clitică?

În româna contemporană neutră, folosește de regulă un clitic corespunzător alături de un complement uman postverbal, fie că este un nume de persoană, fie că este un grup clar identificat. Într-o propoziție completă cu un pronume personal accentuat, cliticul este obligatoriu. În Am văzut-o pe Maria, o și pe Maria nu sunt două complemente distincte.

În unele texte mai vechi sau mai puțin neutre, cliticul poate lipsi lângă un complement uman postverbal; tiparul variază astfel în funcție de organizarea discursului. Antepunerea este mai strictă: un complement definit așezat înaintea verbului cere, de regulă, cliticul corespunzător. Articolul despre reluarea complementului prin pronume prezintă condițiile mai largi de ordine a cuvintelor.

Cum diferă marca de obiect pe de prepoziția lexicală pe?

Aceeași formă are două funcții. Marca pe identifică un complement direct, în timp ce pe lexical este o prepoziție obișnuită cu sens spațial, precum „deasupra”, „pe suprafața” sau „de-a lungul unui traseu”. Identifică relația exprimată de pe înainte de a-l analiza ca marcă a complementului direct.

• Marcă a complementului direct: Îl chem pe Radu. Grupul pe Radu este complementul direct al verbului chem.
• Prepoziție spațială: Pun cartea pe masă. Cartea este complementul direct al verbului pun, iar pe masă arată destinația.
• O altă prepoziție lexicală poate introduce un complement despre o persoană fără marcarea obiectului: Vorbesc despre Radu. Nu înlocui despre cu marca pe.
• Aceeași propoziție poate conține ambele utilizări în roluri diferite: Îl văd pe Andrei pe stradă. Primul pe marchează persoana ca obiect direct; al doilea aparține grupului spațial.

Greșeli de evitat

• Nu pune pe înaintea oricărui substantiv care denumește o persoană: compară genericul Caut un medic cu identificatul Îl caut pe medicul de gardă.
• Nu omite cliticul corespunzător dintr-o propoziție completă cu pronume personal accentuat: forma neutră este Te văd pe tine, nu Văd pe tine.
• Nu extinde tiparul persoanelor la obiectele neînsuflețite obișnuite: Citesc cartea, nu Citesc pe cartea.
• Nu confunda marca de complement pe cu un grup de loc ori cu altă prepoziție lexicală: nici cartea pe masă, nici vorbesc despre Maria nu conțin marcarea complementului direct.
• Nu folosi automat pe cu ce sau cu un substantiv neînsuflețit determinat de care: formele neutre sunt Ce ai cumpărat? și Care carte o alegi?