Mai-mult-ca-perfectul în limba română

Mai-mult-ca-perfectul este un timp sintetic al indicativului, exprimat printr-un singur cuvânt, și indică o acțiune încheiată înaintea altui reper trecut: Când am ajuns, ei plecaseră deja.

Cum se formează mai-mult-ca-perfectul?

Pornește de la radicalul lexical al verbului, adaugă elementul de radical cerut de tiparul conjugării, apoi secvența -se- și una dintre cele șase terminații personale. Spre deosebire de unele limbi, româna nu folosește aici un auxiliar precum a avea urmat de participiu. Infinitivul și grupa de conjugare ajută la organizarea tiparelor, dar nu prezic orice radical; verifică grupele de conjugare și învață separat verbele neregulate.

1. Identifică verbul și relația relevantă cu participiul trecut. De exemplu, a tăcea are participiul tăcut, iar a merge are participiul mers.
2. Construiește baza timpului: lucr-a-se-, cit-i-se-, hotăr-â-se-, tăc-u-se- sau varianta mers-e-se- în tiparele reprezentative de mai jos.
3. Adaugă terminația de persoană. În româna standard îngrijită, învață persoana I plural cu secvența vizibilă -răm: lucraserăm.

Ce apare înainte de „-se-”?

Elementul dinaintea secvenței -se- depinde de tiparul verbului. La verbele în -a, -i și -î, tiparele tradiționale sunt -a-se-, -i-se- și -â-se-. Multe verbe în -ea și unele în -e folosesc -u-se-, adesea alături de un participiu în -ut. Unele verbe în -e cu participiul în -s prezintă -se-se-. Acestea sunt familii utile de formare, nu reguli pentru inventarea unei forme neverificate.

Cum arată paradigmele reprezentative?

Ce radicale neregulate trebuie învățate separat?

Verbele neregulate primesc aceleași șase terminații personale, dar materialul dinaintea lor se poate schimba considerabil. Cele mai utile sunt verbele foarte frecvente a fi și a avea, urmate de a da, a lua, a sta, a bea, a vrea și a ști. Învață formele de mai jos ca baze lexicale, nu ca reguli pentru orice verb cu infinitiv asemănător.

Cum funcționează negația și cliticele?

Așază nu imediat înaintea formei de mai-mult-ca-perfect: Nu plecasem încă. În vorbirea rapidă, înaintea unui verb care începe cu a- sau î- poate apărea eliziunea opțională, ca în nu avusesem sau n-avusesem. Forma deplină este alegerea neutră în scrierea îngrijită.

• Un clitic de complement precedă, în mod normal, verbul: Îl văzusem înainte de ședință.
• După nu, cliticul rămâne lângă verb: Nu-l văzusem înainte de ședință.
• Adverbele pot sta lângă verb sau în altă parte a propoziției: O întâlnisem deja. Cliticul și forma timpului nu se combină cu vreun auxiliar suplimentar.

Când se folosește mai-mult-ca-perfectul?

Folosește-l pentru a plasa un eveniment trecut și încheiat înaintea altui eveniment, a unei stări sau a unui reper trecut subînțeles. Evenimentul ulterior este adesea la perfect compus, dar reperul poate fi și un cadru la imperfect ori un context deja stabilit.

• Expresii temporale precum deja, până atunci, înainte de și înainte să fac adesea relația de anterioritate ușor de observat, dar timpul o poate stabili și fără ele.
• Compară Când am ajuns, ea a plecat cu Când am ajuns, ea plecase. Mai-mult-ca-perfectul plasează plecarea ei înaintea sosirii mele.
• Al doilea eveniment nu trebuie exprimat în aceeași propoziție. O formă precum Aflasem deja totul. se poate raporta la o situație trecută prezentată în contextul narativ din jur.

Cât de frecvent este în româna contemporană?

Mai-mult-ca-perfectul este un timp standard al limbii române, nu o formă învechită. DOOM3 îl descrie totuși ca relativ rar în comunicarea actuală și deosebit de frecvent în scrierea istorică erudită sau memorialistică. Îl vei întâlni în narațiuni și în proza îngrijită și este util să îl recunoști în vorbire; în conversația obișnuită, perfectul compus este mai frecvent pentru evenimente trecute în general.

Greșeli de evitat

• Nu forma mai-mult-ca-perfectul neutru prin așezarea mecanică a lui aveam sau am înaintea participiului. Folosește un singur cuvânt personal, precum plecasem sau plecaseră.
• Pentru noi, învață forma standard îngrijită citiserăm. DOOM3 recomandă explicit secvența vizibilă -ră- în locul formelor mai scurte întâlnite în unele texte.
• Nu presupune că toate verbele terminate în -e folosesc aceeași bază. Compară cerusem de la a cere cu mersesem de la a merge.
• Nu confunda anterioritatea cu orice eveniment trecut. Folosește perfectul compus pentru un eveniment încheiat fără contrastul „anterior altui moment trecut” și imperfectul pentru fundal, obișnuință sau desfășurare în trecut, atunci când acestea sunt sensurile urmărite.
• Păstrează forma negativă deplină în scrierea îngrijită: nu avusesem este neutră; n-avusesem redă eliziunea opțională din vorbirea rapidă.