Condiționalul prezent românesc, numit adesea și condițional-optativ prezent, prezintă o acțiune ca dorită, ipotetică, propusă politicos sau nesigură. Se formează cu un auxiliar marcat după persoană și infinitivul scurt al verbului: Aș citi cartea în liniște.
Cum se formează condiționalul prezent?
Alege auxiliarul potrivit subiectului și adaugă infinitivul verbului de conjugat fără particula a. Acest verb nu se schimbă după persoană: a cânta devine aș cânta, ai cânta și așa mai departe. Infinitivul scurt este forma de dicționar din care a fost eliminată particula inițială a.
| Persoană | Auxiliar | Formă cu a cânta | Sens |
|---|---|---|---|
| eu | aș | aș cânta | persoana I singular |
| tu | ai | ai cânta | persoana a II-a singular |
| el / ea | ar | ar cânta | persoana a III-a singular |
| noi | am | am cânta | persoana I plural |
| voi | ați | ați cânta | persoana a II-a plural sau adresare politicoasă |
| ei / ele | ar | ar cânta | persoana a III-a plural |
Persoana a treia singular și plural folosește aceeași formă ar: Ea ar veni. și Ei ar veni. Dacă pronumele este omis, subiectul sau contextul din jur indică persoana și numărul.
Unde se așază negația și cliticele?
Așază nu înaintea auxiliarului condiționalului. În scrierea îngrijită poți folosi forma întreagă, iar forma contrasă frecventă elimină vocala finală din nu și se scrie cu cratimă: atât nu aș accepta, cât și n-aș accepta exprimă un refuz ipotetic.
- Un pronume personal neaccentuat sau reflexiv apare de regulă înaintea auxiliarului: Mi-aș lua o zi liberă.
- Cu negație, ordinea este nu + clitic + auxiliar: Nu mi-aș lua o zi liberă.
- Un clitic de complement direct precum o poate urma infinitivului scurt: Aș cumpăra-o mâine. Poziția lui diferă de poziția obișnuită a formelor mi, te, i sau l, aflate înaintea auxiliarului.
- Un adverb modal poate apărea între auxiliar și infinitiv: Aș mai sta puțin.
Când exprimă condiționalul prezent o dorință sau o cerere?
Folosește condiționalul singur pentru o dorință, intenție ori acțiune imaginată în prezent: Aș citi mai mult, dar sunt obosit. Condiționalul poate atenua și o cerere sau o recomandare. Ai putea să-mi trimiți adresa? este o formulare mai puțin directă decât Poți să-mi trimiți adresa?
| Funcție | Exemplu românesc | De ce se folosește condiționalul |
|---|---|---|
| Dorință sau preferință | Aș vrea să învăț mai mult. | Forma aș vrea exprimă dorința cu mai multă delicatețe. |
| Cerere politicoasă | Te-aș ruga să aștepți aici. | Cererea este mai puțin directă decât Te rog să aștepți aici. |
| Recomandare sau necesitate | Ar trebui să plecăm. | Condiționalul face recomandarea mai puțin categorică decât un ordin direct. |
| Acțiune ipotetică | Aș merge cu voi. | Contextul poate furniza un obstacol sau o condiție. |
Un condițional din propoziția principală nu are întotdeauna aceeași traducere în alte limbi. De exemplu, Ar trebui să plecăm exprimă de regulă o recomandare, iar Ai putea să mă ajuți?, o cerere politicoasă. Sensul rezultă din verb, context și situația de comunicare, nu numai din auxiliar.
Cum funcționează în propozițiile cu dacă?
Într-o condiție prezentă ireală sau imaginată, dacă introduce condiția, iar condiționalul prezent apare frecvent în ambele propoziții: Dacă aș avea timp, aș merge la munte. Prima formă de condițional exprimă condiția imaginată, iar a doua, rezultatul ei ipotetic.
| Relație | Exemplu românesc | Sens |
|---|---|---|
| Condiție deschisă sau realistă | Dacă am timp, merg la munte. | condiția este prezentată ca posibilă în mod real |
| Posibilitate viitoare | Dacă voi avea timp, voi merge la munte. | condiția și rezultatul sunt situate în viitor |
| Condiție și rezultat imaginate | Dacă aș avea timp, aș merge la munte. | condiția este imaginară, iar rezultatul ei, ipotetic |
Nu transforma orice construcție condițională din altă limbă într-o secvență românească fixă. În română alegi indicativul, viitorul sau condiționalul după cum prezinți condiția drept reală, viitoare ori imaginată. Condiționalul poate apărea și după ca și cum sau de parcă: Se poartă ca și cum ar ști totul.
Prin ce se deosebește de imperfect și de conjunctiv?
| Formă | Structură | Exemplu tipic | Idee principală |
|---|---|---|---|
| Condițional prezent | auxiliar + infinitiv scurt | Aș citi. | acțiune dorită, imaginată, atenuată sau nesigură |
| Imperfect | formă verbală finită de trecut | Citeam. | acțiune trecută în desfășurare, de fundal sau obișnuită |
| Conjunctiv prezent | să + formă de prezent | Vreau să citesc. | acțiune dependentă după verbe sau expresii care cer să |
Formele pot apărea împreună fără să fie interschimbabile. În Aș vrea să citesc, aș vrea este condiționalul prezent al verbului a vrea, iar să citesc este conjunctiv prezent. În Când eram copil, citeam mult, imperfectul situează o obișnuință în trecut; forma nu devine condițional numai fiindcă o altă limbă ar putea reda uneori obiceiul trecut printr-o structură asemănătoare condiționalului.
Poate exprima nesiguranța sau o informație transmisă din auzite?
Da, în contextul potrivit. Condiționalul prezent poate marca posibilitatea, probabilitatea sau o informație pe care vorbitorul nu o prezintă drept sigură: Am auzit că întâlnirea s-ar amâna. Aici, s-ar amâna nu este un timp general al vorbirii indirecte în română, ci prezintă evenimentul relatat ca posibil ori neconfirmat.
Greșeli de evitat
- Nu adăuga a după auxiliar: aș cânta este corect, nu aș a cânta. Particula infinitivului a fost eliminată.
- Nu folosi marcatorul conjunctivului prezent într-un condițional simplu: Aș merge este la condițional, în timp ce să merg aparține altei construcții.
- Nu confunda aș citi cu imperfectul citeam. Prima formă este la condițional, iar a doua este o formă de trecut; sensul și referința lor temporală diferă.
- Într-o secvență negativă cu clitic, păstrează nu înaintea cliticului și a auxiliarului: Nu mi-aș cumpăra cartea, nu Nu aș mi cumpăra cartea.
- Nu uita că dacă nu impune condiționalul. Folosește-l cu indicativul sau viitorul când condiția este prezentată drept deschisă ori viitoare și cu condiționalul când este imaginată sau contrară situației actuale.
Completează condiționalul prezent: Eu ___ citi romanul.
- aș
- ai
- ar
- am
Auxiliarul pentru persoana I singular este aș. Verbul își păstrează infinitivul scurt citi, deci forma completă este aș citi; ai, ar și am corespund altor persoane.
Care propoziție folosește condiționalul prezent cu infinitivul scurt?
- Vreau să plec acum.
- Plec acum.
- Aș pleca acum.
- Plecam acum.
Aș pleca conține auxiliarul condiționalului aș și infinitivul scurt pleca. Vreau să plec folosește conjunctivul prezent, plec este indicativ prezent, iar plecam este indicativ imperfect.
Alege propoziția negativă cu ordinea corectă a cuvintelor.
- Nu aș mi cumpăra cartea.
- Mi nu aș cumpăra cartea.
- Nu mi-aș cumpăra cartea.
- Nu cumpăra mi-aș cartea.
Ordinea neutră este nu + cliticul mi + auxiliarul aș + infinitivul scurt cumpăra: Nu mi-aș cumpăra cartea. Celelalte variante așază cliticul într-o poziție imposibilă.
Care propoziție prezintă clar atât o condiție imaginată, cât și rezultatul ei ipotetic?
- Dacă am timp, merg la munte.
- Dacă voi avea timp, voi merge la munte.
- Dacă aveam timp, mergeam la munte.
- Dacă aș avea timp, aș merge la munte.
Dacă aș avea timp, aș merge la munte folosește condiționalul prezent în ambele propoziții pentru condiția imaginată și rezultatul ei. Celelalte enunțuri folosesc prezentul indicativ, viitorul sau imperfectul și prezintă relația în mod diferit.
Care propoziție folosește condiționalul pentru a prezenta o informație auzită ca posibilă, nu ca fapt sigur?
- Știu că întâlnirea se amână.
- Am auzit că întâlnirea s-a amânat.
- Am auzit că întâlnirea s-ar amâna.
- Întâlnirea se amână mâine.
În Am auzit că întâlnirea s-ar amâna, condiționalul prezintă amânarea drept relatată, dar neconfirmată: este posibil ca întâlnirea să fie amânată. Celelalte propoziții exprimă o informație cunoscută, un eveniment încheiat relatat sau o afirmație directă.