Regulile de bază ale virgulei în română

Învață când virgula desparte termenii unei enumerări și propozițiile, izolează adresarea directă și informațiile suplimentare și când se omite.

În română, virgula marchează o limită în interiorul propoziției: între termenii unei enumerări, în jurul unei formule de adresare directă sau în jurul unei informații adăugate ca explicație. Scrie virgula imediat după cuvântul precedent și lasă un spațiu după ea: Maria, vino aici! (vorbitorul i se adresează direct Mariei).

Cum stabilești locul virgulei?

Mai întâi, identifică rolul cuvintelor: termeni ai unei enumerări, propoziții coordonate, adresare directă, explicație incidentă sau propoziție subordonată. Marchează apoi numai limita cerută de structură; simpla pauză din vorbire nu constituie o regulă completă de punctuație.

  • Desparte termenii unei enumerări: Am cumpărat pâine, lapte și fructe. (obiectele cumpărate sunt pâinea, laptele și fructele). Într-o enumerare simplă, româna nu pune de obicei virgulă înaintea ultimului și.
  • Desparte părțile coordonate aflate în contrast, mai ales înainte de dar, iar și ci: Am vrut să vin, dar am rămas acasă. (intenția de a veni contrastează cu faptul că am rămas acasă).
  • Izolează adresarea directă indiferent de poziția ei: Andrei, ascultă-mă!; Vino aici, Andrei! (în ambele cazuri, vorbitorul i se adresează lui Andrei). Numele nu este subiectul gramatical al imperativului, ci denumește persoana căreia i se vorbește. Vezi vocativul românesc.
  • Izolează o explicație incidentă sau o apoziție suplimentară: Mihai, colegul meu, locuiește la Cluj. (grupul din mijloc adaugă informația că Mihai îmi este coleg, fără să identifice despre care Mihai este vorba).
  • Desparte o propoziție subordonată așezată înaintea regentei: Dacă ai timp, sună-mă. (apelul este condiționat de timpul disponibil). O propoziție condițională așezată după regentă rămâne adesea fără virgulă: Sună-mă dacă ai timp.

Când trebuie omisă virgula?

Nu folosi virgula doar pentru că propoziția este lungă. Păstrează împreună mai ales relațiile esențiale dintre subiect și predicat, respectiv dintre verb și complementul direct: Maria citește cartea. Virgula poate despărți aceste elemente numai dacă o altă structură, precum o explicație inserată sau o adresare directă, creează o limită reală.

  • Nu despărți un subiect obișnuit de predicatul său: Copiii se joacă în parc. (copiii sunt la joacă în parc). Nu: Copiii, se joacă în parc.
  • Nu despărți verbul de complementul său direct obișnuit: Am citit articolul. (vorbitorul spune că a citit articolul). Nu: Am citit, articolul.
  • Nu pune virgulă înaintea fiecărui și, sau sau ori. Coordonarea simplă nu ia virgulă în Vrei ceai sau cafea? (întrebarea oferă două opțiuni legate prin aceeași conjuncție).
  • Nu pune virgule în jurul unei propoziții relative restrictive atunci când aceasta identifică substantivul: Cartea pe care am cumpărat-o ieri este interesantă. (relativa arată despre ce carte este vorba). Compară explicațiile din articolul despre propozițiile relative românești.

Cum deosebesc virgulele informația restrictivă de cea suplimentară?

O propoziție relativă care identifică persoana sau lucrul la care te referi rămâne de obicei legată de substantiv, fără virgule. O relativă care adaugă informații despre un substantiv deja identificat este încadrată de virgule: Cartea, pe care am cumpărat-o ieri, este interesantă. (cartea este deja cunoscută, iar cumpărarea ei ieri este un detaliu suplimentar). Alegerea depinde de sens și de context, astfel încât punctuația poate schimba interpretarea dorită.

SensExemplu în românăInterpretare
Identifică despre ce carte este vorbaCartea pe care am cumpărat-o ieri este interesantă.Dintre cărțile posibile, cea cumpărată ieri este interesantă.
Adaugă o informație despre o carte deja identificatăCartea, pe care am cumpărat-o ieri, este interesantă.Cartea este deja cunoscută; faptul că am cumpărat-o ieri este suplimentar.

Cum se folosește virgula în text și în scrierea numerelor?

Nu se lasă spațiu înaintea virgulei, iar după ea se pune în mod normal un spațiu: Da, vin imediat. (vorbitorul confirmă și anunță că vine fără întârziere). Aceeași spațiere se aplică în enumerări și în jurul numelui unei persoane căreia i te adresezi direct.

În română, fracțiile zecimale se scriu cu virgulă: 1,5 (unu virgulă cinci) și 13,75 (treisprezece virgulă șaptezeci și cinci). Pentru gruparea miilor, norma românească folosește punctul, nu virgula: 1.500 (o mie cinci sute). Anii și numerele de pagină se scriu fără separator: anul 1500, pagina 1500.

Cum verifici virgulele la redactare?

Citește propoziția urmărindu-i structura, nu ritmul respirației: identifică limitele enumerărilor și adresările directe, apoi verifică dacă un grup inserat este suplimentar, dacă o subordonată este antepusă și dacă o relativă identifică substantivul. La final, caută virgule introduse din greșeală între subiect și predicat, între verb și complementul direct sau înaintea unui și final simplu. Pentru citate mai lungi și dialog, vezi punctuația vorbirii directe.

  1. Ce propoziție folosește numai virgula necesară pentru a izola numele persoanei căreia i se vorbește?

    • Andrei vino aici!
    • Andrei vino, aici!
    • Andrei, vino aici!
    • Andrei, vino, aici!

    Andrei este o adresare directă și se desparte de imperativ prin virgulă. Restul imperativului rămâne nedespărțit: Andrei, vino aici!

  2. Alege propoziția în care virgula este pusă după o condițională antepusă.

    • Dacă ai timp sună-mă.
    • Dacă ai timp, sună-mă.
    • Dacă, ai timp sună-mă.
    • Dacă ai, timp sună-mă.

    Propoziția subordonată antepusă se încheie după timp, înaintea regentei, așa că virgula apare în acel loc: Dacă ai timp, sună-mă.

  3. Ce propoziție neutră păstrează împreună subiectul, predicatul și complementul direct, fără o virgulă inutilă?

    • Maria citește cartea.
    • Maria, citește cartea.
    • Maria citește, cartea.
    • Maria, citește, cartea.

    Subiectul Maria, verbul la mod personal citește și complementul direct cartea alcătuiesc o propoziție obișnuită și nu sunt despărțite prin virgulă.

  4. În ce notație virgula zecimală românească este urmată de exact o cifră?

    • 1.5
    • 1,500
    • 1 500
    • 1,5

    În română, separatorul zecimal este virgula. Când după ea apare exact o cifră, notația este 1,5.

  5. Ce propoziție folosește fără virgule o relativă restrictivă care identifică substantivul?

    • Cartea, pe care am cumpărat-o ieri, este interesantă.
    • Cartea pe care am cumpărat-o ieri este interesantă.
    • Cartea pe care, am cumpărat-o ieri este interesantă.
    • Cartea, pe care am cumpărat-o ieri este interesantă.

    Aici, pe care am cumpărat-o ieri identifică despre ce carte este vorba, de aceea relativa rămâne legată de cartea, fără virgule.

Verifică ce ai învățat

1 / 5
Ce propoziție folosește numai virgula necesară pentru a izola numele persoanei căreia i se vorbește?
Exercițiu

Învață această lecție ca parte din…

Vezi și

← Înapoi la biblioteca de gramatică